Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Sunt momente în viaţă, toţi le avem chiar dacă nu recunoaştem, când ne simţim ciudat de singuri. Atât de singuri încât ne doare felia de pâine din care muşcăm. S-a prăbuşit totul în jurul nostru şi ne dorim să apară odată cineva de după un colţ şi să ne strige: „Zâmbiţi, sunteţi la camera ascunsă!”… Aşteptăm momentul ca şi când altceva nu mai e de făcut.

Luăm fiecare fir de păr al fiecărei probleme şi-l analizăm mai atenţi decât va studia vreodată un alchimist piatra filosofală. Ne câutăm în fiecare colţ de suflet şi de minte pe care-l putem pătrunde motive şi cauze. Căutăm cu demenţă drumul pe care am mers până în acel punct şi-l aşteptăm pe nenorocitul ăla să-şi arate mai repede mutra hlizită şi să ne spună că suntem salvaţi.

Uimitor de multă energie se consumă fără motiv! Niciodată, absolut niciodată nu ne-a strigat cineva că totul este o farsă. Dar continuăm, de fiecare dată, să facem aceleaşi lucruri şi să ne izolăm între proprii noştri pereţi.

Totuşi, chiar dacă viaţa nu este o glumă – ar fi chiar tragic să fie aşa, omul acela există. Cineva care să ne salveze de noi şi de negurile noastre. Orbiţi de amănunţita cercetare, nu-l mai vedem deşi este atât de aproape încât aproape că ne scoate ochii. Stă pregătit, are mâna întinsă doar să o apucăm. Tot ce avem de făcut este să-i dăm voie să găsească soluţii. O poate face, e cel mai bun şi, mai mult, are puterea să ne salveze.

Acolo, ascuns în noi, este cel care ne poate veni să ne strige: „Zâmbeşte, eşti în camera vieţii!”

Reclame