Etichete

, , , , , , ,

M-am prezentat la secţia de poliţie la data şi ora pe care mi le trecuseră pe citaţie. A durat destul până au dat de mine dar, până la urmă, m-au găsit.

Holul de la intrare nu se deosebea cu nimic de anii ’80: veşnicele mese, scaune şi bănci cu picioare de fier şi placaj scorojit, pererţi daţi în partea de jos cu vopsea de o culoare greu de definit (niciodată n-am ştiut dacă e galben pal sau bej) şi cu dunga maro de unde începe zugrăveala ieftină. Doar tâmplăria alb murdar din termopan ieftin aducea aminte c-am ajuns în secolul XXI.

M-am îndreptat către ghişeul în faţa căruia numai un copil poate sta în picioare. De partea cealaltă un poliţist cu ochi spălăciţi trona pe un scaun care nu ştiu cum de rezista sub el mă studia plictisit în timp ce-i întindeam actele.

–          Bună dimineaţa! Sunt…, am fost chemat la dumneavoastră pentru cercetări.

–          ’nă ziua… Actele!

–          Tocmai vi le-am dat. Cartea de identitate şi citaţia. Mai e nevoie de ceva?

–          Mda… da, e-n regulă. – a cercetat îndelung hârtia care mă adusese până acolo. Care va să zică ’mneata eşti inculpat, domnule!…

–          Din câte-mi dau seama, da. Cel puţin pentru asta am fost chemat.

–          Avocat ai?!

–          Nu. Nu am nevoie.

–          Care va să zică ’mneata, domnule, ai studii juridice?

–          Nu.

–          Şi vii fără avocat? Grav, dom’le… În situaţia dumitale ar trebui un avocat. Daaa, unu’ bun, să te scoată. Hai, dom’le, să te-ajut că-i păcat de ’mneata, sun eu şi-ţi vine cineva priceput la d-astea.

–          Nu e nevoie, vă mulţumesc. Nu ştiu cu ce m-ar putea ajuta.

–          Cum, dom’le? Te-ajută, normal că te-ajută. Vezi, situaţia dumitale nu e tocmai bună… Care va să zică ai vrut să iei bani pe internet. Astea e chestii complicate, dom’le, e cu tehnică de calcul, normal că-ţi trebuie avocat. Fără el nu te descurci. Îl sun eu şi te rezolvă, dom’le, dup-aia mă rezolv eu cu el…

–          Vă mulţumesc încă o dată, dar nu am nevoie. E doar o încurcătură. Tot ce vreau e să discut cu cel care se ocupă de anchetă.

–          Bine, dom’le, dacă ’mneata crezi că-i aşa simplu când e vorba de lege… Să nu zici că n-am încercat să-ţi fac un bine… Nici măcar nu era scump…

În sfârşit, a pus mâna pe telefon şi a anunţat că am ajuns. După o scurtă convorbire m-a pus să aştept până voi fi chemat. Fusesem punctual dar tot a trebuit să aştept o jumătate de oră până când un tip slăbuţ îmbrăcat într-un costum croit fără nici un fel de formă a apărut şi mi-a strigat de la jumătatea scărilor numele. M-a condus într-o încăpere în care erau înghesuite patru birouri pe care zăceau teancuri de dosare.

–          Luaţi loc, vă rog! – mi-a făcut semn către un scaun de la fereastră şi a dispărut, întorcându-se după câteva minute cu o cană de cafea. Mă scuzaţi, dar aţi venit devreme. De obicei la ora asta nu vine nimeni şi noi ne ocupăm de hârţogăraie. Avem o grămadă pe cap.

–          Am venit la ora la care am fost chemat. Nu este vina mea…

–          Ştiu. Doar că, de obicei infractorii nu sunt prea punctuali. Înainte de prânz nu apar, indiferent de ce scrie în citaţii.

–          Din păcate punctualitatea nu mă scapă. Deocamdată sunt doar inculpat şi nu cred că o să ajung până la tribunal.

–          Asta rămâne de văzut. Deocamdată trebuie să luaţi la cunoştinţă învinuirile care vi se aduc, apoi urmează declaraţiile… Mai e mult până se decide dacă ajungeţi sau nu la proces.

–          Ştiu despre ce este vorba. Dar dacă e necesar, puteţi să-mi mai spuneţi şi dumeavoastră. Apoi dau declaraţia şi gata, aţi scăpat de mine. Toată lumea e fericită.

–          Dacă ar fi totul atât de simplu… Aveţi un avocat sau doriţi unul din oficiu?

–          Nu am nevoie.

Sunteţi sigur? – scotocea deja de ceva vreme prin maldărul de dosare. Mă scuzaţi un moment… – a ridicat capul către ceilalţi trei poliţişti în civil – Băi, care face iar glume proaste! Unde mie dosrul ăla cu internetul?! Aaa, l-am uitat când mi-am luat cafeaua! Revin imediat.

Ma lăsat pe scaun şi a ieşit grăbit. După câteva momente s-a întors şi s-a aşezat iarăşi în faţa mea.

–          Gata, l-am găsit. Sunteţi, deci, acuzat că aţi încercat să obţineţi bani de la un cetăţean străin pe care l-aţi cunoscut online… Asta, să ştiţi, că nu e tocmai confortabil, ne-a venit prin Interpol şi acum trebuie să trimitem rezultatul anchetei şi la ei.

–          Asta nu este problema mea. Poate aşa o să vadă şi ei cât gândesc occidentalii peste medie.

–          Adică?

–          Ştiţi, totul e o încurcătură. Am fost înţeles greşit.

–          O să vă rog să fiţi atent la ce spuneţi, pentru că încep să consemnez. Stăm de vorbă, îmi spuneţi punctul dumneavoastră de vedere şi apoi scrieţi declaraţia.

–          În cazul ăsta, ar trebui să încep de la capăt, adică de la cum am cunoscut persoana care a depus plângere.

–          Credeţi că e important? Mie nu mi se pare.

–          E important, pentru că ea a intrat în legătură cu mine nu invers.

–          Sunteţi sigur? Puteţi demonstra? Aveţi ceva, o dovadă? Asta chiar ar fi interesant.

–          Nu e o problemă. Uitaţi, aveţi aici toate convorbirile dintre noi. Sunt în engleză, dar am şi traducerea. – am scos din geantă hârtiile pe care tipărisem discuţiile. Dacă doriţi, putem intra pe contul meu şi o să puteţi vedea şi acolo.

–          Nu este nevoie, deocamdată, să intrăm pe cont. – şi îşi băgă nasul în dosarul pe care i-l dădusem. Da… ciudat!… Ea v-a contactat… aţi întrebat-o de câteva ori cine e şi ce vrea… Hmmm… Traduceţi des poezii?

–          Nu. Doar pe cele pe care le vedeţi.

–          Da, oricum nu contează. Eram doar curios. Muzică… iar poezii… politică… filme…. Wilde ăsta parcă era scriitor, nu-i aşa?! Iar literatură… Da, în sfârşit! Am ajuns şi la care ne interesează. Să vedem dacă e la fel şi la noi… Da. E aceeaşi. Bun, ce aveţi de spus referitor la asta?

–          Domnule, am fost înţeles greşit.

–          Adică? Ce anume a fost înţeles greşit? Chestia asta cu prietenul disperat este deja clasică.

–          Faptul că am cerut bani. Dacă sunteţi atent, puteţi observa că ea a insistat să-i povestesc problema care mă apăsa.

–          Asta am văzut, dar putea fi o încercare de a-i atrage atenţia. Poate că voiaţi să o faceţi curioasă.

–          Numai la asta nu mă gândeam atunci. A insistat şi, până la urmă, i-am povestit. Eram obosit, nervos şi îngrijorat.  Am crezut doar că pot povesti unei persoane şi mă mai descarc.

–          Şi atunci i-aţi vorbit despre un presupus prieten care are probleme financiare. Nu vi se pare ciudat? Asta nu însemna că aveţi nevoie de ajutor?

–          Deloc. I-am repetat de câteva ori că nu îi cer ceva, că i-am răspuns numai la întrebări.

–          Din moment ce era evdent că nu vă va trimite banii, poate că doreaţi să scăpaţi de eventualele neplăceri. Oricine în locul dumneavostră ar face la fel…

–          Nu voiam decât să mă liniştesc. Dumneavoastră nu aţi avut niciodată un prieten disperat care să aibă nevoie de ajutorul dumneavoastră? Da, poate am greşind stând de vorbă cu o persoană pe care nu o cunosc personal dar asta nu înseamnă că am cerut ceva de la ea.

–          Vreţi să spuneţi că prietenul ăsta despre care povestiţi chiar există?! – îţi întinse gâtul mirat spre mine iar sacoul său arăta acum de parcă stătea pe un umeraş.

–          Da, există. Este la fel de real ca mine şi ca dumneavoastră. Prieteni imaginari nu am avut nici măcar în copilărie.

–          Şi credeţi că ar putea susţine tot ce-mi spuneţi dumneavoastră?!

–          Bănuiesc că da. Nu l-am întrebat până acum, dar nu cred că ar avea ceva împotrivă.

–          Aş avea nevoie de datele lui de contact, să-l chemăm şi pe el. Dacă e adevărat… S-ar putea să… Nu am mai dat peste aşa ceva! Scrieţi, vă rog, declaraţia.

Am scris, am semnat şi, după ce mi-am sunat prietenul să-i cer voie, am lăsat adresa şi numărul de telefon – devenise martor. A fost chemat, la rândul lui la secţie. Nu mi-a dat foarte multe detalii, dar mi-a spus că i s-a cerut să dovedească problemele materiale… Se şi vedea complice.

După câteva luni stăteam la fel de liniştit acasă la cafea când femeia care-mi face curăţenia mi-a adus corespondenţa. Era doar un plic oficial, la fel ca cel care-mi adusese citaţia. De data asta mă anunţau că împotriva subsemnatului nu sunt suficiente probe. Neînceperea urmăririi penale.

Reclame