Etichete

, , , , , , ,

runawaySeară de sâmbătă. Taxiul a oprit în dreptul intrării unde presupuneam, eu şi şoferul, că ar trebui să fie un club. N-a fost intuiţie masculină cât orientare în spaţiu – nimerisem locul. Intrarea se făcea printr-un gang şi, odată trecut de uşa care se deschidea mai uşor decât mă aşteptam, am intrat într-un miros de igrasie şi mucegai. Cine a ajuns într-o pivniţă goală şi uitată închisă câteva zeci de ani îşi imaginează, probabil, cam cum era aerul de acolo şi nu se va mira că m-a lovit un acces de tuse.

Concertul, programat la ora opt, a început undeva pe la nouă. Din fericire, publicul n-a simţit întârzierea – loviţi de puternice influenţe balcanice, oamenii au ajuns, fireşte, tot cam atunci. Norocul lor, altfel ar fi ratat prima parte şi ei ar fi avut de pierdut!

După un start timid, explicat probabil şi de amorţeala care încă se făcea simţită în sală şi de câteva acorduri fine la sonorizare, trupa a-nceput să arate de ce în stare. Motorul lor e solista care, deşi ţinută în loc de firul microfonului, a reuşit să adune suficinet de mulţi oameni pe ring încât să fie obligată să se întoarcă pe scenă din lipsă de spaţiu – cred că era o performanţă supranaturală să te mişti în aglomeraţia aia fără să calci pe nimeni, la propriu, pe bombeu. Atmosfera se încinsese şi pauza a venit sec, fără ca nimeni să o aştepte.

Partea a doua a adus, dincolo de continuarea firească, o surpriză: cineva din public voia să cânte, împreună cu ei, o piesă pe care trupa n-o repetase niciodată. Stupefiant, acceptaseră şi pe scenă a urcat un tip mare, mare de tot care ne-a şocat timp de o piesă: omul chiar a fost acolo! Multe lucruri ciudate am văzut, dar o trupă care să cânte cu cineva luat de la bar o piesă pe care-o ştia fiecare în parte dar nu toţi la un loc… Ce mai, le-a ieşit şi asta!  Soliştii au revenit la locul lor şi totul a continuat la fel de incendiar. Doar că prea scurt pentru mine, aş mai fi stat măcar două ore. Încă mă întreb unde a dispărut mirosul ăla care mă sufoca la intrare…

Este evident că mai au de lucrat, este evident că tehnica de sonorizare nu le prea dă voie să facă mai mult, este evident că vocalistul mai are mult pentru că deocamdată doar interpretează corect fără să interacţioneze cu publicul, trupa sau măcar cu solista… Da, mai sunt multe de făcut, dar trupa asta reuşeşte chiar şi acum să te scoată din ale tale şi să te facă să uiţi de toate. Şi, fără să mă gândesc deloc, ASTA E ROCK!

Apropo, dacă n-aveţi program pe 30 martie, puteţi fugi departe împreună cu ei în Club 66.

Reclame