Etichete

, , , , , , , , ,

Nu sunt cel mai inteligent, cel mai seducător sau cel mai bun dansator din lume. Nu sunt nici măcar cel mai frumos bărbat pe care l-am cunoscut, chiar dacă cineva mi-a spus că am faţă de scriitor. Generos sunt doar când e vorba de propria persoană, fac pentru mine orice. Şi nu mi-am înşelat iubita; toate tentativele au eşuat lamentabil când s-a aflat că pentru fiecare cămaşă pe care mi-o cumpăr cu preţuri care pleacă de la 50 de euro arunc cel puţin de zece ori mai mult pe cărţi, aşa că de fiecare dată a trebuit să o schimb. Cu toate astea, am avut ceva succes la femei.

Cu femeile lucrurile sunt relativ simple: de obicei e de-ajuns să pui două-trei linguriţe de zahăr într-o jumătate de ceaşcă de apă. Evident, situaţii în care e nevoie de mai mult, dar cam la asta se reduce media statistică – câteva ocheade, câteva vorbe, câteva zâmbete şi câteva atingeri.

Sincer să fiu, am preferat excepţiile, femeile aparent inabordabile. Poate tocmai de asta nu pot să înţeleg nici în ruptul capului comportamentul asexuat pe care-l au tinerii hominizi de gen masculin ai zilelor noastre. Îmi vine să-i iau la palme când îi văd cum lincezesc pe la mese, pe străzi, prin tramvaie, prin bănci fără să reacţioneze, de parcă ar fi nişte şopârle care stau întinse pe pietrele încinse de soare.

E de-a dreptul penibil să-i văd zăcând prin cluburi când în jurul lor se învârt o grămadă de tipe care de care mai singură. Se holbează, în cel mai bun caz, preţ de câteva ceasuri la una dintre ele şi n-au măcar curajul să-i ofere măcar ceva de băut, darămite să mai schimbe o vorbă. Şi s-o pună dracu’ pe una să-ndraznească să facă primul pas, să-l invite pe ring! Se va trezi că are-n faţă o coadă de mătură şi va trebui să performeze precum dansatoarele la bară că de partener n-a avut parte!… Nu e de mirare că ajung, bietele de ele, să-şi butoneze telefoanele mobile cu mânie proletară în loc să se distreze. Îşi dau, probabil, mesaje între ele să afle unde oare se găseşte măcar unul mai îndrăzneţ. E bun şi Facebook ăsta la ceva! Şi-n tot acest timp masculii feroce ai zilelor noastre îşi povestesc unul altuia la masa din colţ isprăvile şi performanţele amoroase în care se găseşte, nu ştiu de ce, mereu o fostă vecină sau colegă ştergându-şi discret din colţul gurii saliva scursă după femei din carne şi oase.

Pe vremea mea altfel stăteau lucrurile… Femeii i se deschidea uşa, i se oferea locul în tramvai, i se întindea mâna când cobora din autobuz. Putea să aibă nevoie de două scaune să se-aşeze sau să aibă mustăţi deasupra buzei de iepure că tot nu era lăsată să îi ceară chelnerului ceva sau să-şi pună singură haina. Şi mai era ceva, foarte posibil o chestie de orgoliu masculin – nu erau lăsate să zacă singure, fiecare dădea ce-avea mai bun din el să ocupe locul de lângă ea măcar pentru o noapte.

Hotărât lucru, prefer să-mi cumpăr în continuare cămăşi cu preţuri care pleacă de la 50 de euro şi să arunc cel puţin de zece ori mai mult pe cărţi chiar dacă nu mi-am mai schimbat de multă vreme iubita. Oricum trăiesc într-o lume în care la cea mai mică umbră de politeţe eşti suspectat de tentativă de flirt.

Reclame