Etichete

, , , , ,

De cum ne-a lovit libertatea, s-a umplut ţara de tot soiul de închipuiţi semizei. Că nu mai ai loc de ei în economie şi politică, e lucru ştiut, da’ nici cu ăi’ de bântuie prin cultură nu mi-e ruşine!

Să luăm, bunăoară, literatura. Umblă prin ea nişte onorabile personaje care s-au pus pe făcut noi tendinţe, remarcabilă fiind cea a împiedicacţilor de limbă. Băieţii ăştia îşi justifică impotenţa spunând că adevăraţii scriitori nuşi pierd vremea cu gramatik. Mânca-ţi-aş cratima ta care mi-ai furat-o, mai important e conţinutul, că ăla dă valoarea măsurată în chilograme (cretinoid scris cu k de la kilogram) de diplome. Decât că p-alea şi le împart între ei… Şi fetele face la fel. Asta-nseamnă, mai pe-nţelesul meu de băieţaş de cartier crescut în buza portului şi cizelat prin galeriile de fotbal ale echipelor din Bucureşti, că-i cam ca la zugravi – cel mai meseriaş e ăl’ de nu ştie ce-i bidineaua!

Alţii, mai ridicaţi cu liftul c-au apăsat din greşeală butonul altui etaj, sunt vajnici promotori ai curentului post-mortem. Ei iau două-trei texte de care-au auzit că-s mai bune, le-ngroapă-n compilaţii prin care mai schimbă ici-colo nişte cuvinte şi gata! Geniu servit la botu’ calului. Evident, şi ei sunt loviţi de laudele şi osanalele celor din jur… Şi au succes, dom’le, că-s promovaţi de demne urmaşe ale cuconetului de mahala care, în speranţa c-or mai simţi ceva tare între fleicile de le-atârnă pe coapse, îi pupă bălos şi le mângâie frunţile asudate, înjurându-i că-s noii luceferi ai literaturii române.

Asta e… Nu mai ai loc să scrii de nişte bieţi onanişti fără degete care, încercând să-şi aplice singuri o felaţie scurtă, au rămas înţepeniţi în poziţia de rugăciune faţă de propriul ego.

Reclame