Etichete

, , , , ,

„Cel ce râde de ceea ce nu cunoaşte este pe cale să devină un idiot”
(Victor Hugo)

Iubesc o femeie. Nu este perfectă, dar cel care o supără îşi semnează condamnarea la moarte. Voi înfunda puşcăria cu zâmbetul pe buze şi nu sunt puţini cei care mă vor înţelege.

Au murit nişte oameni şi asta mă doare, dar mai tare mă doare când văd că mulţi dintre cei rămaşi în viaţă nu se întreabă de ce. Întocmai ca un doctor care ne tratează de febră fără să vindece infecţia din sânge, condamnăm crima şi refuzăm să-i căutăm motivele.

„Noli turbare circulos meos” spunea un oarecare barbar Arhimede soldaţilor romani veniţi să-l omoare pentru că refuzase să se lase civilizat. Au trecut câteva mii de ani de atunci, de asta nu mă mir că mulţi au uitat. Şi, totuşi, nu mi se pare normal că Unchiul Sam impune „democraţia” cu bombe, rachete şi gloanţe sau că-n libertatea Republici Franceză, construită pe stive de capete ghilotinate, oricine are dreptul să spună orice, dar e imoral să-şi exprime credinţa.

Mă doare, al dracu’ de tare mă doare, când îmi dau seama unde am ajuns! Ştim prea multe despre spaţiul intergalactic şi prea puţine despre cum să fim oameni. A devenit mai important, în nenorocita asta de societatea „civilizată”, să-ţi impui părerea cu forţa decât să-i întinzi o mână celui din faţă. E mai interesant cel care insultă decât cel care ascultă şi aproape nimeni nu mai încearcă să-i înţeleagă pe ceilalţi. În vârf ajunge cel care se urcă pe cea mai înaltă movilă de cadavre… Apoi, când apar consecinţele, ne mirăm. Ieşim în stradă şi cerem alt sânge, uitând că nu poţi călca în picioare un suflet fără ca acesta să se revolte.

Nu pot să fiu Charlie, bunii mei! Nu am cum să fiu cineva căruia nu-i pasă de cei din jur şi, cât se poate de sincer, nici nu vreau, chiar dacă nu mai ţin minte când m-am închinat ultima dată deşi, teoretic, sunt creştin ortodox. Asta nu înseamnă că voi râde de cel care-şi face cruce când trece prin dreptul bisericii – el crede în ceva şi îl respect pentru asta. Libertatea mea, fie ea şi de exprimare, se termină acolo unde începe libertatea lui, fie ea şi religioasă.

Dumnezeu este unul singur, numai că oamenii i-au dat nume diferite. Al meu are nume de femeie şi pentru ea sunt gata să (o)mor!

Reclame